Alaltaseara m-am uitat la cca 5 minute dintr-un show comic de pe Kanal D. HOLY MOTHER OF ALL SAINTS!!! O movila de obiele langa un colhoz de acum 30 de ani mi se pare de zece ori mai amuzanta decat ce am vazut acolo. Dumnezeule, chiar au consumat hartie ca sa tipareasca scenariu pentru ineptia aia? Oamenii aia care joaca acolo chiar primesc bani? Da’ pe ei cum nu-i podideste plansul la mijlocul replicilor?
Nici Antena 1 nu se lasa mai prejos. Aseara, dupa emisiunea lui Mircea Radu a fost un serial cu manelisti pentru manelisti, unde juca baietul ala care canta acum 10 ani la L.A. (elei)… m-a amuzat teribil ce inseamna targetarea: avand in vedere ca publicul emisiunii lui “bre” este preponderent feminin (cel putin asta sper din tot sufletul), episodul de care va ziceam a debutat in forta cu manelica asta de la elei proaspat iesit din dush si indreptat cu popoul spre camera de filmat… si a stat asa cateva zeci de secunde bune, nush cum dracu’ se facea ca se stergea cu prosopul ala peste tot, numai la noada nu… astept cu interes combinatia meci de fotbal – serial, ca s-o vad si pe colega aia a lui in aceeasi postura… de fapt, domnu’ scenarist, ati putea s-o puneti sa se usuce cu feonul si s-o intoarceti cu fata spre camera de filmat?
Tags: tag secsi
October 15, 2008 at 12:19 pm
vezi…., tocmai asta e avantajul telecomenzii….. schimbi postul si dai peste o alta ineptie… si ca sa te provoc pentru urmatorul subiect…..
pe vremea noastra chiar daca ar fi existat telecomanda n-aveai intre ce si ce sa alegi ……….. si nu eram EMO.
Veneam unul la usa celuilalt sa “iesim afara”, n-aveam semeseuri, bipuri, mai vorbeam pe fix uneori. Apoi, mai tarziu, am beneficiat din plin de avantajele nenumarate ale vorbitului la secunda, unde venea factura la connex cateva zeci de pagini bune si reuseam sa aflam dupa lungi incercari daca a venit sau nu profa la seminar………. si nu eram EMO.
N-aveam net, id-uri, mess, unii nici calculator. In cel mai fericit caz, avea unul dintre noi video si ne strangeam toti acolo sa vedem un film “pe sub mana” ……….. si nu eram EMO.
Blugii erau cumparati din IDM si moama-moama ce mai mandri eram de ei cand ii tavaleam prin parcuri jucand carti sau table, cand se patau intamplator de bere sau vin sau vodca sau ii inverzeam prin parcuri facand altele specifice varstei……………. si din nou nu eram EMO.
N-aveam mall-uri, dar nu le simtea nimeni lipsa, sigur nici nu ne imaginam ca ar exista asa ceva, dar eram foarte multumiti semnand condica la aceeasi terasa zi de zi, band aceeasi bere si vazand aceeasi oameni zi de zi. Ne plictiseam unii de altii?? Eram insigurati?? Alienati?? Ei bine NU, nici pe departe……. nu eram EMO.
Ma intreb – asa retoric, patetic, poate chiar si ingrijorat: exista vreo legatura intre toate astea?
October 15, 2008 at 12:32 pm
…ocazie cu care salut unica dar neinfricata mea cititoare!!
Buey, da’ T-Shirt? Cum ereau, ai? “Vreau sa plaaang… de tiine sa uuuit…vreau sa uuit”. Sau ai uitat? ups, scuze, asta era N&D,trupa de incalculabila valoare culturala… T-Shirt erau aia cu “Prima noapte-a fost de viiis… m-am simtit ca-n paradiiis” corect, aia nu erau EMO, cu toate ca erau foarte TRU:P
In ce priveste comment-ul tau, tin sa te contrazic partial. Eu, de exemplu, deveneam un pic EMO uneori, in special atunci cand nu mai aveam bani de bere. Dar sterpeleam repede 50 de mii de la mama din poseta si imi trecea imediat (cu 50 mii iti luai vreo 5 beri si o merdenea, ceea ce, iarasi, era o chestie foarte ne-EMO).
October 15, 2008 at 12:58 pm
Multumesc multumesc pentru foarte calduroasa primire…..
Au fost cateva starlente in perioada aia, e adevarat, si recunosc ca de o parte din ele uitasem………..
)))))))))))
“haide vino inapoi, sa fim iar amandoi, vino la mineeeee, vreau sa fiu iar cu tineeeee”… behaieli grohaituri etc…
Despre momentele EMO le cunosc dar tre’ sa recunosti ca rezolvarea lor se traducea si cu las’ ca platesc io azi ( foarte, foarte rare e adevarat, dar erau )
)))))) 
DAR NU ERAU EMOOOOOOOOO !!!!!!!!! de tot 
asta era ideea de baza….
Si mai erau si alea cu: n-are nimeni tigari?! Nu-i problema, facem cheta